- This event has passed.
FIEdu, Ploiești, 2017
10 iunie, 2017 @ 8:00 am - 11 iunie, 2017 @ 5:00 pm
Asociația Pentru Antreprenoriat România s-a implicat în perioada 10 – 11 iunie 2017, în calitate de sponsor, la Festivalul Internațional de Educație FIEdu – ediția a doua. Din dorința de a aduce soluții din sfera antreprenoriatului în cea a educației, APAR a susținut din primul an participarea unor profesori la FIEdu și a venit pe scenă prin reprezentanții săi cu un mesaj încurajator legat de implicarea femeilor în mediul de business și creșterea importanței antreprenoriatului în mentalitatea și în practicile pedagogice.
FIEdu a fost gândit ca un eveniment non-profit care încurajează colaborările la nivel naţional şi internaţional în domeniul educației. Organizatorii au reușit să adune la Ploiești, la cea de-a doua ediție a evenimentului, speakeri din șase țări și de pe trei continente diferite și peste 500 de participanți, printre care: factori de decizie, directori de școli, cercetători, profesori, părinți și copii. Experții educaționali prezenți la eveniment au venit din Finlanda, Republica Moldova, Suedia, Marea Britanie, Singapore și România.
Cine este inițiatorul FIEdu?
Evenimentul FIEdu a fost gândit și implementat de Alexandra Anton și echipa pe care a reușit să o adune în jurul ei. Alexandra este absolventă a programului EMPRETEC, promoția 2015. Ea ne-a mărturisit că experiența EMPRETEC a fost un restart pentru ea și că dacă ar participa din nou la acest program antreprenorial cel mai probabil ar lua și alte decizii radicale în business. Participarea la programul EMPRETEC a ajutat-o pe Alexandra și în organizarea și implementarea FIEdu. Iată ce ne-a mărturisit ea:
„Ideea festivalului [FIEdu n.r.] mi-a venit după EMPRETEC, când creierul deja îmi era altfel setat. Nici nu știu dacă mi s-a resetat atunci sau doar am primit niște confirmări de care aveam nevoie ca să încep să acționez. I-am cunoscut pe Cami și pe Dragoș, iar atitudinea lor m-a luat de multe ori prin surprindere, m-a scos deseori din zona de relaxare și căldură, iar asta mi-a demonstrat că pot mai mult. Se întâmplă și acum, din fericire! Aș putea spune că FIEdu s-a născut grație lor și grație EMPRETEC, iar în organizarea și implementarea ideii, Cami a jucat un rol foarte important. Ne-au fost suficiente câteva telefoane scurte ca să creionăm direcția. Mie îmi place să implementez, așa că lucrurile s-au legat coerent. Deși la început părea nebunesc, iată că ne-am asumat riscurile în mod calculat și am scalat la de patru ori mai mult de la o ediție la alta. EMPRETEC continuă să îmi dea curaj în visele mele!”
Rezultatele acestui proiect educațional pot fi traduse atât în cifre, raportat la numărul participanților implicați, cât și în inițiative a căror impact se va vedea în timp.
„În a doua ediție deja ne-am putut mândri cu una dintre participante ca fiind admisă la studii în Finlanda. Cu un an în urmă a câștigat o invitație la FIEdu și un an mai târziu, profesoara de germană din Vatra Dornei era la distanță de doar două luni de a deveni masterand în Finlanda. Pot spune că FIEdu a schimbat cel puțin un destin, pe cel al Cătălinei Rusu”, ne-a povestit Alexandra Anton.
Claudia Chiru este un alt exemplu pozitiv valorizat în cadrul FIEdu. Din postura de participant la prima ediție FIEdu, Claudia a devenit un speaker extrem de căutat. Ce s-a întâmplat? Claudia Chiru și-a filmat orele pe care le preda, apoi a participat la un program de formare în Anglia și a adus în școala de stat unde este profesor o metodă creativă de predare a matematicii. Astfel, a reușit să trezească interesul și altor profesori față de metodele creative de predare care aduc bucurie atât elevilor, cât și profesorilor.
Dă click aici să afli ce spun participanții despre FIEdu.
Evenimentul FIEdu s-a născut dintr-o nevoie internă a Yuppy Koti – Centru Educațional de inspirație finlandeză, de a-și pregăti continuu profesorii și de a avea contact cu specialiști din întreaga lume. Motivația organizatorilor vine din dorința de a revoluționa educația românească cu prietenie, nu agresivitate și orientare pe soluții, nu pe probleme. Aceștia o numesc Friendly Revolution și prin acțiunile lor vor să întărească mentalitatea conform căreia Sharing is Caring about Education.
Mai multe detalii despre FIEdu găsiți aici iar despre Yuppy Koti aici.